Rodica se vindeca si isi schimba perceptia dintr-o sedinta. ,,Numele meu este Rodica. De când mi-au murit ambii părinți am dus o viață ternă, într-o rutină dureroasă:serviciu,casă, biserică, parastase, boli,necazuri,frici.O viață fara bucurie, fără iubire, fără speranță. Nu mai observam nimic in jurul meu,nici natura,nici dragalasenia copiilor,nici frumusetea anotimpurilor.Totul se rezuma la muncă și obligații. Eram in pragul deznădejdii, când pe youtube am gasit canalul d-lui psiholog terapeut Ion Stefan. Sunt absolut convinsă că Dumnezeu a făcut posibilă această întâlnire, ca o noua șansă pentru vindecarea sufletului meu. După prima ședință de terapie,ce pentru mine a fost o slujire inedită, senzația mea a fost că m-am născut a doua oară. Acum percep realitatea înconjurătoare cu totul altfel: culorile sunt strălucitoare, aud văntul si păsările, sesizeze o mulțime de aspecte si lucruri pe care înainte nu le vedeam. Acum mă simt cu adevărat vie,sunt liniștită, gândirea mi-a devenit organizată. Dacă înainte doream să realizez doua,trei lucruri si nu prea reușeam, acum pot realiza cinci,șase si îmi rămâne timp si pentru alte activități: relaxare,citit,rugăciune,internet. Timpul s-a dilatat!Am timp pentru toate si îmi și rămâne. Domnule Ion Ștefan, vă mulțumesc cu recunoștință și iubire pentru ajutorul primit, pentru credința, răbdarea și iubirea pe care ne-o dăruiți! Dumnezeu să vă binecuvântare și să vă sprijine în misiunea dumneavoastră de a ajută oamenii!,, Sa aducem Slava lui Dumnezeu ,Unicul Vindecator, pe care il Slujesc cu toata fiinta mea.

Completează cu datele tale!

Curs(uri) pentru care dorești materiale

Completează cu datele tale!

Completează cu datele tale!