
VINDECARE RECONECTIVĂ ȘI RECONECTARE
Vindecarea Reconectivă este o terapie energetică de scurtă durată, o terapie de vindecare fără atingere, non-invazivă, care se află pe planeta noastră pentru prima dată. Mai concret, Vindecarea Reconectivă este o bandă de frecvențe cu totul nouă, ce conține energie, lumină și informație.
Spre deosebire de tehnicile cunoscute până astăzi, în cazul vindecării reconective, influența vizibilă a frecvențelor (semnele care indică interacțiunea corpului pacientului cu frecvențele reconective – mișcări involuntare ale ochilor, ale mușchilor, schimbarea tiparelor de respirație sau chiar oprirea respirației, declanșarea reflexului de înghițire) se intensifică odată cu îndepărtarea mâinilor de corpul persoanei cu care se lucrează. Terapeutul nu direcționează, îndrumă și comanda, ci facilitează pacientului prezenta în acest spațiu al frecvențelor VR și se supune, alături de pacientul său, la influența vindecătoare, re-organizatoare, asupra inteligenței care a creat corpul uman.
În acest fel, accesarea frecvențelor reconective aduce o extindere a ariei de percepție, intensifică lumină conștiinței , aduce o stare nouă și cu mult mai extinsă a conștiinței umane, care permite ieșirea din cadrul de tipare al lumii cu patru dimensiuni și conștientizarea multidimensionalității umane.
Vindecarea Reconectivă este posibilă și de la distanță cu aceeași eficiență.
Printre beneficiile Vindecării reconective enumerăm:
- te conectează cu sursa vindecării;
- îmbunătățește și accelerează vindecarea și evoluția;
- reactivează procese la nivelul ADN-ului;
- crește percepțiile, conștientizarea și abilitățile fizice;
- permite reîntoarcerea la starea de echilibru, vindecarea având loc la nivel fizic, mental, emoțional și spiritual;
- instalează încrederea, stima de sine, încrederea în propria persoană, claritatea și concentrarea;
- îndepărtează traumele într-un mod neinvaziv;
- îndepărtează blocajele emoționale;
- ajută în recuperarea celor ce renunță la anumite dependențe.
Doctor Eric Pearl:
- Reconectarea are foarte multe aspecte. Este vorba de noi, care ne reconectăm la deplinătatea noastră originală, la cine suntem ca spirit, pe măsură ce trecem prin această experiență fizică, aici pe pământ. Când Reconectarea își face intrarea în existența noastră patru dimensională aici, pe pământ, vârful icebergului este reprezentat de vindecările fizice, fenomen pe care îl numim Vindecare Reconectivă. Se consideră că ea poate să ne reconecteze cu universul și cu însăși esența noastră, nu numai prin intermediul unui set nou de frecvente de vindecare, ci, poate, printr-o bandă de frecvențe cu totul nouă.
- Reconectarea este procesul generic al reconectării cu universul, care îngăduie Vindecării Reconective să aibă loc. Aceste vindecări și frecvențe de evoluție aparțin unei benzi de frecvente cu totul noi, introdusă prin intermediul unui spectru de lumină și informație. Reconectarea este cea care ne permite să interacționăm cu aceste noi niveluri de lumină și informație. Este ceva nou, diferit. Este real – și fiecare dintre noi poate intra în stare de antrenare cu aceste frecvențe.
- Reconectarea este un uriaș proces de evoluție. Dacă vrei vindecare, ai Vindecarea Reconectivă, dar dacă vrei să revii pe traseul vieții tale, poate mai rapid decât te-ai aștepta, atunci ai nevoie de procesul Reconectării. Acesta durează două zile, două sesiuni, mai multe detalii se găsesc pe site-ul www.thereconnection.com.
- Nu poți avea o vindecare, care este numai emoțională, mentală sau numai fizică. Poți avea un tratament pentru o problemă mentală sau pentru una fizică, dar vindecarea nu este despre simptom, ci este despre echilibru. Să îl recâștigăm, să regăsim vibrația corectă și naturală.
- Vindecarea Reconectivă are un efect unic asupra ADN-ului. Provoacă vindecare aproape instantanee, chiar și după ce ADN-ul a fost aproape distrus și nicio formă de vindecare prin energie de până acum nu a produs acest răspuns.
- În plus, mărește gradul de lumină emanată de către ADN. Lumina făcând parte din procesul de vindecare. Un alt studiu organizat de dr. William Tiller a demonstrat că în timpul Vindecării Reconective este eliminată în încăpere așa-numita energie termodinamică liberă în exces. Sună complicat, dar lucrurile sunt de fapt simple.
- Vindecarea Reconectivă este complet distinctă de celelalte tehnici de vindecare prin energie, datorită nivelului de energie termodinamică liberă în exces produs într-o cantitate atât de mare încât pentru a-l crea în mod normal ar trebui ca să încălzim camera la o temperatură de peste 300 de grade. Dacă am face asta, evident că toata lumea din cameră ar muri, dar iată că Vindecarea Reconectivă produce în plan fizic niște efecte pe care ne este greu să le înțelegem. Poate pentru că ne permite să devenim mai mult cine suntem de fapt, ca o expresie a iubirii și a lui Dumnezeu în Univers. Este un dar și o recompensa pentru a transcende ego-ul nostru si, o data cu el, și tehnica. Este ca și cum universul îți spune: iată darul tău daca vrei să devii mai mult.
Știința din spatele Vindecării Reconective și a Reconectării
De mai bine de zece ani, milioane de oameni din întreaga lume au descoperit beneficiile uimitoare ale Vindecării Reconective™. Comunitatea științifică manifestă un mare interes pentru tehnica Vindecării Reconective. Dr. Eric Pearl, originatorul și promotorul Vindecării Reconective™ a lucrat cu un număr extins de cercetători și membri al unităților medicale pentru a încerca să afle cum reușește ™ Vindecarea Reconectivă să obțină rezultate excelente.
Vindecarea Reconectivă™ declanșează schimbări semnificative în activitatea creierului (scanarea EEG care înregistrează activitatea electrică a creierului) și în activitatea inimii (scanarea ECG care înregistrează activitatea electrică a inimii) a practicianului, dar și a pacientului în timpul sesiunilor de vindecare. În special, activitatea ECG a practicianului de Vindecare Reconectivă influențează și modifică activitatea EEG a pacientului.
În cadrul experimentelor, cercetătorii au măsurat modificările nivelului de absorbție a radiațiilor gamma din timpul sesiunilor de vindecare. În mod normal, organismul emite un nivel inofensiv scăzut de radiații gamma ca urmare a prezenței de potasiu în țesuturile moi. În sesiunile de vindecare, atât terapeutul, cât și pacientul absorb radiațiile gamma.
Alte cercetări în diferite sisteme bioenergetice de vindecare au arătat o legătură între absorbția radiațiilor gamma și vindecare.
La conferința din 2010 a ISSSEEM (The International Society for the Study of Subtle Energies and Energy Medicine), noi studii de cercetare privind Vindecarea Reconectivă au fost publicate. Acestea au fost realizate de Ann Baldwin, Gary Schwartz și Doug De Vito. În această cercetare, frecvențele Vindecării Reconective au fost documentate în numeroase măsurători independente. S-a demonstrat de asemenea că Vindecarea Reconectivă este foarte diferită de energia vindecătoare așa cum o știm noi. Atunci când practicianul de Vindecare Reconectivă lucrează, atât el, cât și clientul / pacientul accesează stări avansate de vindecare.
Practicianul intră într-o stare în care activitatea electrică a creierului și a inimii înregistrează schimbări semnificative. Această stare, numită calm emoțional, este asociată cu stări înalte de conștiință, sentimente de pace, conectarea la câmpuri și creșterea capacității de a percepe. Dar această stare nu este cea întâlnită în alte tehnici de vindecare cu energie sau cea prezentă în timpul meditației.
Cu Vindecarea Reconectivă, mecanismul este pur și simplu diferit de orice documentat până acum. Toate sistemele tradiționale de „vindecarea energetică” au mecanisme similare, care necesită ca practicienii să devină centrați și aliniați cu ei înșiși, pentru ca apoi să se conecteze la o sursă mai mare de energie. Dacă urmează acești primii pași în mod eficient și fără consecințe, atunci devin un canal pentru acele energii.
Vindecarea Reconectivă are un mecanism complet diferit. În timpul sesiunilor de Vindecare Reconectivă, terapeuții devin catalizatori. Primesc și simt frecvențele și energiile – dar nu le transmit. Ca urmare a acestui nou mecanism, practicienii de Vindecare Reconectivă sunt capabili să pășească dincolo de limitele și imperfecțiunile tehnicii.
La un seminar de Vindecare Reconectivă™ sală în care a fost găzduit evenimentul a fost atent monitorizată. Cercetătorii au observat o schimbare semnificativă în energia liberă termodinamică din încăpere. Până la sfârșitul celor două zile de training, creșterea eficientă a energiei din cameră a fost echivalentă cu o creștere a temperaturii de 300°C, cu toate că schimbările reale de temperatură au fost neglijabile. Această schimbare în energie le-a permis vindecătorilor să lucreze cu frecvențele Vindecării Reconective.
Un alt experiment a măsurat câmpul electromagnetic din jurul valoriilor mâinilor voluntarilor înainte și după participarea la un seminar de Vindecare Reconectivă™. La final, câmpul a înregistrat creșteri dramatice. Nivelul ridicat de energie electromagnetică din mâinile vindecătorilor conduce pacientul de la o stare de dezechilibru (boală) la una de echilibru (de sănătate). Toți pacienții care experimentează ședințe de vindecare manifestă o serie de reacții fizice involuntare – registrele, sau ansamblul semnalelor fizice inconștiente – în timpul sesiunilor de Vindecare Reconectivă și Reconectare.
Alte măsurători confirmă faptul că practicienii de Vindecarea Reconectivă™ pot emite și transmite o cantitate mai mare de frecvențe electromagnetice și de lumină organismelor din jurul lor.
Practicienii Reconective Healing™ pot activa frecvențele vindecării și pot crește amplitudinea și oscilația frecvențelor magnetice din jurul corpurilor lor. Aceste schimbări au fost măsurate în laborator. În studiile de laborator, vindecătorii înregistrează modificări ale ADN-ului care ajută la vindecarea plantelor și organismelor care suferă sau se află într-o stare de deteriorare avansată.
Frecvențele Vindecării Reconective™ sunt puternice și palpabile și pot fi atestate prin desfășurarea unor teste simple de senzații fizice. Vindecarea Reconectivă este folosită pentru mărirea performanțelor în sport, dar și în recuperări competiționale olimpice. Mulți oameni susțin că recuperarea după diferite răni și arsuri se accelerează dacă acestea sunt expuse la frecvențele Vindecării Reconective.
Totodată, fotografia Kirlian și bioelectrografia Korotkov, precum și alte instrumente de măsurare au dovedit existența acestor frecvențe unice.
Iată cum arată o fotografie Kirlian a mâinii terapeutului practician de Vindecare Reconectivă și Reconectare, înainte de a începe sesiunea de vindecare și în timpul acesteia.
Reconectare
Prin Reconectare se creează condițiile pentru evoluția personală accelerată la fiecare nivel: fizic, mental, emoțional sau spiritual. Într-un fel simplu exprimat, Reconectarea înseamnă posibilitatea de evoluție accelerată a ființei umane care alege să se dezvolte pe această cale.
Reconectarea introduce noile “linii axiatonale”, care ne dau posibilitatea de a atinge niveluri vibraționale unice și frecvențe de vindecare. Aceste linii fac parte dintr-o rețea atemporală de inteligență, un sistem de dimensiuni paralele care atrage energiile de bază necesare pentru funcțiile de regenerare ale corpului omenesc. Reconectarea, face legătura dintre meridianele corpului și liniile axiatonale ale universului, oferindu-vă instant accesul la o Sursă foarte puternică de Energie, Lumină și Informație.
Reconectarea înseamnă evoluția noastră introdusă prin schimbul de lumină și informație, prin reconectarea spiralelor de ADN și reintegrarea stringurilor.
Acest nou sistem energetic constă în benzi de frecvență a energiei, denumite de cercetători “Spectrul sau Continuumul Reconectiv”.
Reconectarea a devenit accesibilă nouă prin dr. Eric Pearl care a primit acest dar în urma unor experiențe interesante, descrise cu umor în cartea sa “RECONECTAREA: Vindecă-i pe alții, vindecă-te pe tine”, publicată la Editura For You.
Acum Vindecarea Reconectivă și Reconectarea se poate face și în Galați.
Vino să activăm vindecătorul din noi.